GABRIEL STEPHANESCU AREPHY – BATRANUL

,
  • 23,5/31,5
  • ulei pe carton
  • semnat

€400

Gabriel Stephanescu-Arephy -nascut in 1983, langa Curtea de Arges (este fiul cunoscutului muzician George Stephanescu, intemeietorul Operei Romane si al muzicii simfonice romanesti), fondator al Sindicatului Artelor Frumoase, in 1921, societar la „Salon des Independants”, Paris, 1928, a studiat la Belle Arte-Bucuresti cu Nicolae Vermont si George Demetrescu Mirea si la Ecole des Beaux-Arts, Paris. A frecventat atelierul lui Ferdinand Holder la Geneva si atelierul lui Andre Lhote la Paris. Incepand cu 1919, participa la Saloanele Oficiale din Bucuresti, la Saloanele Independentilor din Paris si Lausanne (1928-1974) si la Expozitiile de Stat din tara. A facut de asemenea si opera monumentala la Alba Iulia si la Mamaia. Moare in anul 1975, in Romania.
Spirit modern, avid de innoiri, atent la toate formele din jur, Gabriel Stephanescu-Arephy (nume frantuzit, de la satul Capataneni-Aref), a pictat toata viata cu sentimentul libertatii depline, marturisindu-se, fara inhibitii si incapatanari stilistice, in forme si culori ce tradau pasiunea pentru claritate si expresivitate.
Lucrarile expuse la Galeria „Dialog”, eteroclite ca tematica, alese din toate perioadele framantarilor si privirilor artistului, impacate cu timpul intr-o fasta insotire, sunt o mostenire care merita din cand in cand sa-si arate stralucirea pe peretii albi, neutri, ai salilor de expozitii. Primul sentiment pe care-l incerci privind aceasta parte a operei lui Gabriel Stephanescu-Arephy, este unul de empatie totala.
Talent viguros, sincer pana la obsesie, asumandu-si cu voluptate atat traditia cat si modernitatea, artistul isi populeaza universul cu portrete si autoportrete expresive, peisaje carora le-a descoperit maretia sau tihna, naturi statice, compozitii, fragmente de natura care l-au impresionat, cheiuri surprinse in plina activitate, flori. Cateva peisaje amintesc de Cezanne, un Cezanne pe care pictorul vrea parca sa se stie ca l-a asimilat, cu admiratie. Nelipsitul Balcic, atat de indragit de artistii romani, aduce in prim plan un pitoresc incarcat inconfundabil de lumina si melancolica simplitate. Un autoportret cu fular rosu la gat ne arata un Gabriel Stephanescu-Arephy concentrat asupra propriului interior, caruia privirea muscatoare si virila ii da forta si caracter. Femei lascive, tarani, portretele sotiei, profiluri de barbati si femei in floarea tineretii sau in confortul maturitatii, fundaluri rosii din care izbucnesc complementare bine conturate, cai intr-o cinetica spectaculoasa. Dar cel mai vizibil gest de asumare a modernitatii, de schimbare a viziunii plastice il reprezinta cele cateva compozitii si portrete expuse, realizate spre sfarsitul vietii, incrucisari de linii si forme, substituindu-se realului. Ele arata clar cum intelegerea plastica a lui Gabriel Stephanescu-Arephy suferise o modificare substantiala de limbaj, abandonandu-se noului cu o indarjire lucida. Printre ele un portret admirabil, lucrat in pastel, facut lui Miron Radu Paraschivescu.
Aceasta schimbare, este semnul unei cautari febrile, dar si al inteligentei artistice, din care se naste personalitatea, cu harurile ei uimitoare.