Gheorghe N. G. Vanatoru (1905–1983) – Natura statica cu fructe

  • 40,5/32
  • ulei pe panza
  • semnat

€2.500

Student incepand din 1923 , al pictorilor Gheorghe Petrascu, Nicolae Tonita, Francisc Sirato si C. Vladescu, acesta isi dezvolta rapid un stil propriu, desi afinitatea pentru Gheorghe Petrascu este vizibila pana tarziu.
Picturi si cateva lucrari de grafica sintetizeaza stilul sau dominant de cateva culori puternice, in primul rand, pus in valoare de rosuri profunde cu o raceala accentuata de cele mai multe ori de un verde intunecat, fie in masa compacta de frunzis a copacilor, fie in unele fundaluri ale naturilor statice sau personajelor portretizate.
Modernitatea lui Gheorghe Vanatoru in anii 30 consta in preferinta pentru valoarea expresiva a culorii, in sinteza compozitiei care este structurata aproape geometric, in peisaj mai ales, artistul urmarind starea de spirit si mult mai putin respectarea motivului.
Exista in operele lui un expresionism cromatic si poate, in unele compozitii cu femei, un dramatism care te duce cu gandul catre curentul respectiv.
Un expresionism de tipul petraschian, lipsit de dimensiunea sarcastica a manifestarii lui de tip german sau chiar francez.
Pictura reprezinta o natura statica formata din fructe, o sticla de vin si o fructiera, obiectele fiind stilizate. Cromatica este vie si apare si perechea de complementare rosu si verde.
Primul plan se detaseaza de cel secund prin culori mai stralucitoare si mai deschise.