Iosif Iser – Supăratele

,
  • 47,5/38,5
  • ulei pe carton
  •  semnat

€8.000

A fost un pictor și grafician român de origine evreiască, membru al Academiei Române,  și a studiat la München și la Paris.

Inițial a fost inspirat de curentul expresionist, pictând cu linii groase și unghiuri ascuțite, cu un colorit în care predomină tonurile pământoase.

După ce și-a terminat studiile,  Iser a lucrat pentru presa socialistă  la Fada și Adevărul, unde a publicat un număr mare de caricaturi; Desenele satirice abordau problemele societății românești prin prisma conflictului dintre clase și erau adresate în special monarhiei și burgheziei, subliniind totodată, rolul mișcării muncitorești.

În perioada de maturitate, pictura lui Iser cuprinde scene de viața pe teme dobrogene cu portrete de localnici tătari.

Adopta o coloristică mai luminoasă cu tentă exotică, compozițiile capată echilibru și monumentalitate. După al doilea război mondial a pictat din nou teme socialiste, în special portrete cu muncitori.

În 1955 a fost ales membru al Academiei Române,  și a decedat în 1958  la București.