Rudolf Schweitzer Cumpăna – La sah

,
  • 20/15,5
  • ulei pe panza
  • semnat

€2.500

Rudolf Schweitzer–Cumpăna (n. 7 mai 1886, Pitești – d. 17 februarie 1975, București) a fost un pictor și grafician, român de origine germană. Originea sa evreiască este însă controversată.

Născut într-o familie cu origini germane, a fost profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția pictură. A studiat la Academia de arte frumoase de la Berlin, apoi la Academia de Arte Plastice de la Paris.

Înzestrat desenator, având un ascuțit spirit de observație, Schweitzer-Cumpăna a pictat portrete, peisaje și mai ales scene din viața țărănească, în tehnici diferite (ulei, acureală și desen, de predilecție în cărbune) într-o viziune realistă. În pictură, el urmărește construcția formelor în relief, modelând pasta, uneori excesiv de abundentă.

Paleta sa este caldă, în tonalități grave și profunde. În ultima parte din viață, el a fost preocupat de rolul luminii în pictură și a manifestat o tendință accentuată pentru precizarea formei („Autoportret”, „Portret de bărbat”, „Capre în soare”)„În prăvălia unui negustor de tablouri din Calea Victoriei, în fața străzii Fântânii, expune sfios d. R. Schweitzer. Nu sunt multe la număr lucrările pe care d-sa le scoate în public, dar sun suficient de elocvente pentru a demonstra în tânărul expozant un talent ce merită luarea aminte.

Cu tot numele său nemțesc, care ar putea să-i pricinuiască oarecari inconveniențe, dl. Schweitzer are o inspirație rustică foarte românească, am putea zice exclusiv țărănească. Firește, n-ar fi deajuns artisticește, dacă ar fi numai atât. Dar e deajuns ca, dovedindu-i preferințele, să-i facă numele simpatic.

În plus, d. Schweitzer are lucrul principal: însușirea artistică. Pastă suculentă, din belșug, aruncată cu o siguranță remarcabilă și care împrumută figurilor o impresie de robust și solid; o tonalitate suficient de personală pentru un tânăr expozant lucruri care pierd din pricina luminii nevaforabile a prăvăliei în care sunt așezate pânzele. Dintre ele subliniem cele două peisaje de iarnă, de un colorit sigur, afirmativ și original, de un sentiment comunicativ care trădează un temperament destul de viguros. Cel care a izbutit să dea lucruri de felul acesta dovedește cu ele posibilități viitoare, care, la vremea lor, vor aduce tânărului artist nume vrednic de ținut în seamă.”Nichifor Crainic.

„E un zbucium în acest suflet cu totul original, capabil de opere mari, un zbucium onest și fecund. Nimic din ce face nu e ca la alții dar nu pentru că o voiește, ci pentru că e o necesitate absolută a sufletului său (…). De la acest pictor putem aștepta o nouă formulă a realităților pământului nostru.”
Nicolae Iorga.