Feminin - creaţie şi tentaţie - Horaţiu Mălăele - Expozitie de nuduri

Horaţiu Mălăele

Feminin – creaţie ştentaţie

Expoziţie de nuduri

’’Un nud strânge in centru său lumina, ca un mic soare"   Nicolae Tonitza

Artistul - spectacol, care mânuiește cu aceeași ușurință și expresivitate creionul, pensula şi  cuvintele, lucru recunoscut de criticii de artă și iubitorii de frumos, Horaţiu Mălăele este unul dintre cei mai importanți actori și regizori români. Şi actorul, şi regizorul, şi poetul, și graficianul cred, deopotrivă, că arta reprezintă cea mai profundă expresie a creativităţiiumane, un amestec indefinibil de curiozitate, inefabil, iubire, care transcende realul, urcă în abstract şi se apropie de Dumnezeu. „Unde-i frumos e Dumnezeu”, spuneau vechii greci, pentru că iubirea şi frumosul aparţin divinităţii!

Feminin - creatie şi fascinaţie, expoziţie semnată Horaţiu Mălăele la Galeria Rotenberg -Uzunov, în perioada 29 octombrie - 10 noiembrie, reuneşte 18 lucrări, dedicate eternei fascinaţii a nudului feminin. Subiect de contemplaţie artistică, încă din cele mai vechi timpuri, corpul feminin închide în semantica lui nenumărate simboluri şi mistere. De la grecii antici, care aveau un cult pentru frumuseţea fizică şi până în Renaştere, când nudul este readus în centrul viziunii creatoare a marilor pictori şi sculptori, frumosul feminin nu a încetat să suscite, sub pensula, creionul  sau dalta maeştrilor, cele mai expresive şi emoţionale reprezentări artistice.

Sub semnul artistic distinct al unui nume deja încredințat artei, în diferitele ei forme de manifestare, același și totuși mereu altul, Horaţiu Mălăele percepe nudul feminin într-o reprezentare personală, rezultat al unei nevoi irepresibile de a comunica, de a darui celor din jur, frumusețe, creativitate și simbol. Pentru că atunci când nu joacă, Horaţiu se gândeşte la o pagina de desen, iar când a terminat o caricatură se pregăteşte să intre într-un nou rol sau trasează imaginar liniile unui nou spectacol. În teatru sau in film! Este apanajul marilor creatori, de istorie și artă!

Are  peste 40 de expoziții personale, atât în țară cât și peste hotare, Paris, München, Buenos Aires, Toronto și New York, sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute orașe ale lumii care au găzduit desenele și caricaturile lui Horațiu Mălăele. Prietenii săi, actori, alți artiști plastici și nu numai, fac subiectul principal al lucrărilor lui Horațiu Mălăele. De la portrete dintr-o singură linie, până la nuduri atent construite, de la acuarele până la pictură abstractă densă, lucrările sale ascund în esenţa lor o semantică de simboluri.

Rafinate şi de o simplitate aproape suavă, pasionale sau inocente în erotismul lor, dezinvolte sau timide, lucrările prezente în expoziţie surprind frumusețea nudului feminin, dincolo de erotic și intangibil. Deasupra a tot, rămâne, însă, același farmec etern, inepuizabil şi perpetuu fascinant, al frumuseţii feminine.

Şi cum aspectele care-l preocupă sunt infinite, Horaţiu Malaele le cuprinde într-o privire de ansamblu, traducându-le în forme cât mai simple, limpezi, cuprinzătoare, sintetice. În artă, forma nu e niciodată perfectă prin ea însăşi, ci prin ceea ce izbuteşte să exprime !

Despre acest mare artist, Radu Beligan mărturisea:"Tot ce face Horaţiu Mălăele, atunci când nu e pur şi simplu excepţional, e de-a dreptul genial!"

Expoziţia este organizată de Galeria Rotenberg - Uzunov, una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din Bucureşti şi Asociaţia Culturală pentru Sprijinirea Artelor Frumoase și poate fi vizitată de luni-vineri, în intervalul orar 14.30 -19.30, sâmbătă-duminică: 14.00 - 20.00, cu respectarea normelor de siguranță în vigoare, în vederea prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2.

Amfitrion: Marius Tucă

Curator: Adina Renţea

Reviews (0)

Write a review

Please login or register to review