Emanuela Abramovich

Emanuela Abramovich s-a născut la Iaşi şi locuieşte - de peste 20 de ani - în Israel, cu familia. Traiul în țara adoptivă i-a conturat parcursul artistic, pentru că pictează din copilărie, în acuarelă şi în acrilic, însă acolo a început să lucreze în ulei, grație întâlnirii cu Mark Bouganim, profesor la Universitatea de Arte Plastice din Paris.

Acesta i-a predat tainele desenului şi ale picturii, după o tehnică folosită de Michelangelo, care presupune schițarea cu cretă, pe un “negativ” unde proporțiile sunt respectate cu abnegație, apoi aplicarea culorii, reuşind să o scoată din zona creativă de confort, artista reuşind să expună la muzee, galerii de artă din Israel, Grecia şi – acum – România.

Tot maestrul a învățat-o să acorde o atenție sporită detaliilor, asemeni suprarealiştilor, "să înveţe regulile ca un profesionist şi să le încalce ca un artist", dupa cum sfătuia Picasso. A aplicat îndemnul, pornind de la suprafețe minimaliste, ca William Kentridge sau tematica realistă a lui Edgar Degas (balerinele, corpul omenesc), folosind motivul tulului sau al apei, asemeni lui Robin Eley ori lărgindu-şi orizontul creativ cu numeroase teme şi tehnici, ca o dovadă a maturizării artistice.

Fiecare titlu şi fiecare lucrare, cărora le dedică luni de zile, ascund înțelesuri multiple şi un fir narativ care ajunge la inima privitorului, reprezentând un subtil omagiu adus prieteniei. Ióni, una dintre muzele artistei, numită aşa de la grecescul “Iōánnēs” sau ebraicul “Yehochanan”, întruchipează promisiunea că “Dumnezeu este grațios” şi, în vremuri tulburi, viața reprezintă un act de curaj.

Lucrările Ellei ne mai reamintesc că “albastrul nu e o culoare, ci o linişte”, după Nicolae Steinhardt. Prin “My Own Island”, artista îl combate pe John Donne şi ne promite că “omul este o insulă", căci "poartă în el inconștientul colectiv, spiritul strămoșilor ṣi prin artă reușim să ne ridicăm atunci când devenim stagnanţi".

Simbolul păcii, din “Fereastra spre Rai”/ “Window to Heaven”, şi alter egoul artistei ne determină să ne repliem spre frumos ca o evadare din cotidian.