Eustațiu Stoenescu (n. 14 mai 1884, Craiova - d. 13 septembrie 1957, New York) a fost un pictor român.  A studiat la Academia Julian și la Școala națională de arte frumoase din Paris cu J.P. Laurens, cu care a colaborat la executarea unor cartoane de tapiserie și a unor decorații murale.

Stoenescu a pictat scene de gen, peisaje, naturi moarte, remarcabile prin subtilitatea tonurilor gri („Natură statică cu lămâie”), dar a fost mai ales un portretist virtuos, excepțional prin darul exprimării laconice și prin viziunea distantă, solemnă, dar nu lipsită de expresivitate („Amatorul de tablouri”, 1941).

Distins, elegant, zâmbitor, Eustațiu Stoenescu a dus o viață stranie, ușor romantică și încă nedeslușită. Fiind o prezență constantă în cercurile mondene ale epocii, despre Stoenescu se păstrează imaginea unui personaj cosmopolit, rafinat și cumva arogant.

Pictor de mare talent, socotit de critică unul dintre cei mai mari portretiști ai vremii, Eustațiu Stoenescu a intrat într-un con de umbră după cel de-al doilea război mondial, după moarte fiind aproape uitat.

Ia contact cu pictura la 15 ani, când pictorul francez Leopold Durangel (1828-1898) vine în casa părintească pentru a realiza portretul mamei sale.

După vizitarea Expoziției retrospective Nicolae Grigorescu, deschisă în 1897 la București, în sala Ateneului Român, se decide ireversibil să urmeze același drum.

Pleacă în Franța împreună cu Nicolae Titulescu și studiază pictura. Dacă la început de drum tematica era tributară lui Grigorescu, treptat Stoenescu s-a desprins de orice influență, construindu-și un stil puternic personalizat.

• 10 x 15 cm,
• cărbune pe hârtie,
• semnat.